Midnight's children Salman Rushdie - India

"I reach the end of my long-winded autobiography; in words and pickles, I have immortalized my memories, although distoritions are inevitable in both methods."

Muraturile: un leitmotiv al romanului capodopera al lui Rushdie. Surprinzator de ...intepatoare, povestea vietii lui Saleem, narata la persoana intai, intr-un stream of consciousness uneori haotic si ametitor dar totusi captivant, e strans legata de muraturi, de fabrica de muraturi a lui Mary  Perreira, "una din mamele lui Saleem", de gustul si mirosul si verdele praz al "chutney"ului preferat. Fiecare capitol al vietii lui Saleem e ca un borcan de muraturi: acrisor, bine condimentat, foarte parfumat, surprinzator. Fiecare poveste care il creeaza pe personajul fabulos al lui Rushdie e conservata ca un gogosar, in borcanul fiecarui capitol peste care se inchid ermetic capacele scriitorului.

Foarte grea carte, o carte care am avut impresia ca efectiv castiga in pagini pe masura ce o citeam. Engleza lui Rushdie e fabuloasa, spectaculoasa chiar, frazele se unduiesc ca serpii din cosurile charmerului care domina mahalaua magicienilor din povestile lui Saleem. E grea si naratiunea si e greu sa te pierzi in ea, dar de fiecare data cand am pus mana pe cartea asta m-am simtit ca atunci cand intri intr-un restaurant indian. E cea mai buna comparatie: Rushdie a creat povestea lui Saleem in jurul nasului sau mare (care uneori pare un personaj de sine statator) si al capacitatilor olfactive extraordinare ale lui. Prin Saleem, simti India, o mirosi efectiv, si calatoria asta olfactiva te poarta de la curry, la otet, la iasomie, la pereti imbibati de urina, la praf de pusca si miros de mangrove...

Romanul plin de metafore al lui Rushdie e plin de imagini olfactive, mai mult decat vizuale, si asta mi se pare extraordinar.

Rushdie e un as al realismului magic (magical realism) si nu de putine ori m-a dus cu gandul la Garcia Marquez. Nu stii unde incepe fantasticul si unde se termina realitatea, si e minunat sa ai abilitatea asta ca scriitor. Poti sa citesti romanul ca o alegorie fantastica, de basm chiar, a unui copil (sau mai multi?)  nascut la miezul noptii si astfel inzestrat cu puteri supranaturale, sau la fel de bine, ca pe o fresca a Indiei de la castigarea independentei pana la caderea Indirei Gandhi in anii 70...

E plina de sensuri si metafore, si condamnari ale abuzurilor puterii, nepotismului, lasitatii clasei politice, de critici taioase la adresa Indirei Gandhi, toate insa conservate sub alura fantasticului, si a tonului adesea (auto) ironic al lui Saleem.

Saleem se grabeste sa-si spuna fantastica poveste, presat de "crapaturile" sub care corpul ii cedeaza si de Padma, companioana lui neaosa, femeie puternica si cu picioarele pe pamant care il readuce pe narator pe fagasul bun ori de cate ori deviaza cu povestile.

Multe simboluri, multe metafore, multe povesti si personaje creeaza complexitatea romanului lui Rushdie. Nu am fost 100% convinsa pe parcursul lunilor (!) in care am citit cartea, dar cu siguranta ieri cand am intors ultima fila am inteles de ce e Rushdie un asa mare scriitor, si de ce Midnight's children e fara indoiala, o MARE carte, de pus alaturi de alti mari ca Marquez, Dostoievski ori Bulgakov.

For every snake, there's a ladder. "Climb a ladder (or even a staircase) and you find a snake awaiting you."

• "As a people, we are obsessed with correspondences. Similarities between this and that, between apparently unconnected things, make us clap our hands delightedly when we find them out. It is a sort of national longing for form - or perhaps simply an expression of our deep belief that form lies hidden within reality; that meaning reveals itself only in flashes."
• "Beset by illusionary sand dunes and the ghosts of ancient kings, and also by the knowledge that the name of the faith upon which the city (Karachi) stood meant "submission", my new fellow-citizens exuded the flat boiled odours of acquiescence, which ere depressing to a nose which had smelt  - at the very last, and however briefly - the highly-spiced non conformity of Bombay".
• "Having realized the crucial nature of morality, having sniffed out that smells could be sacred or profane, I invented, in the isolation of my scooter trips, the science of nazal ethics."
• "Memory's truth, because memory has its own special kind. It selects, eliminates, alters, exaggerates, minimizes, glorifies, and vilifies also; but in the end it creates its own reality, its heterogeneous but usually coherent version of events; and no sane human being ever trusts someone else's version more than his own."
• "When thought becomes excessively painful, action is the finest remedy..."
• "Who what am I? My answer: I am the sum total of everything that went before me, of all I have been seen done, of everything done-to-me. (...) I repeat for the last time: to understand me, you'll have to swallow a world."