Eu odata ce incep sa mananc fistic, greu ma mai opresc. Cartea lui Shafak, am acum o revelatie, e ca fisticul: greu de desfacut dar ca un drog dupa.
Am inceput cartea sceptica. Poate pentru ca tocmai citisem The Road care e o capodopera in sensul ca te rupe de tot, de realitate, de grijile tale, si e un stil de a scrie greu de...urmat, d-apai echivalat. Asa ca initial (mai ales ca aveam undeva in cap niste recenzii rautacioase- sfat, niciodata nu citi recenzii subiective pentru ca raman imprimate undeva si risca sa iti strice experienta), aveam o teama ca "Bastarda din Istanbul" e o carte usurica, sau ca autoarea nu are chiar asa mult talent. E greu sa-l urmezi pe McCarthy, repet.
Dar nu e deloc asa. In primul rand, asteptarile nu trebuie sa te induca in eroare. Shafak NU E PAMUK, si de ce ar trebui sa fie? Doar pentru ca sunt amandoi autori turci nu inseamna ca trebuie sa fie la fel ca stil. Shafak e departe de stilul lui Pamuk de a descrie, de finetea lui in a surprinde scenele familiilor instabuleze, de magia greu de identificat din cartile lui.
Shafak e in schimb, mult mai actuala. Avort, salon de tatuaje, cercel in nas, sinucidere adolescentina - iata teme pe care la Pamuk nu le-ai gasi...cu usurinta. Shafak e de asemenea, ironica: o ironie fina si subtila exact atat cat trebuie ca sa ii dea un twist stilului de a scrie. E sarcastica si vorbeste prin "matusa" Zeliha cu dispret despre cliseele, prejudecatile, absurdul societatii turcesti de azi (motiv pentru care Shafak a fost aparent acuzata de statul turc de lipsa de respect pentru "turkishness" nu stiu sa traduc in mod fidel expresia asta).
Descrierile Istanbulului poate amintesc un pic de Pamuk. E frumos si ma face sa visez la ziua cand voi ajunge si eu acolo. Daca in Midnight Children a lui Rushdie aveam impresia ca povestea o aflu nu citind, ci mirosind, la Shafak am impresia ca o aflu plimbandu-ma prin bazarul instanbulez si gustand din toate bunatatile bucatariei turcesti.
Capitolele sunt ca produsele negustorului turc din bazar, de la migdale, coji de portocale, apa de trandafiri, smochine, la, evident, fistic si humus. Chiar asa se cheama, fiecare capitol, si te simti efectiv ca in camara familiei Kazanci, avansand prin complicata lor poveste.
Mi-a placut ideea capitolelor, mi-a placut ca are parti cu adevarat gastronomice romanul si surprinde cat de importanta e masa, cu fiecare fel specific si traditional, in universul unei familii trcesti, cat de mult poate spune de fapt o bucata de borek sau un pahar de desert facut din iaurt rodie si migdale. Mi-a placut ca Istanbulul, exact ca in romanele lui Pamuk, traieste si viata lui nepotolita si haotica depaseste paginile cartii si evadeaza...Mi-a placut si contrastul dintre descrierile din Arizona, deprimant de lipsita de stil, traditional, frumusete chiar, cam ca si personajul american din roman Rose (episodic din fericire). Mi-au placut si referintele literare ( cafeneaua Kadare e cea mai pregnanta), dar si muzicale, Johnny Cash ca fundal sonor pentru un roman in Istanbul e foarte neasteptat si deci, reusit.
Dar uneori parca nu se lega povestea. Daca ma uit in urma, tensiunile turco-armeniene in jurul carora se construieste romanul (in idee) sunt o tema cam palida, parca nu destul exploatata, parca ceva e neterminat in firul asta al povestii. Intricatiile naratiunii nu m-au deranjat ba chiar cred ca Shafak are un dar de a scrie thrillere ca pe romane semi lirice, dar uneori simt ca poate ea insasi s-a pierdut in ele si a uitat un pic ideile de baza. Sunt si personaje pe care as fi vrut sa le vad dezvoltate mai mult, Mustafa si chiar Zeliha, care pare a avea un rol central in carte la inceput, dar mi se pare ca se pierde usor in valul tuturor descrierilor, schimbarilor de decor, peisaje etc.
In general insa, o carte frumos scrisa, o poveste complicata si chiar tragica, cateva personaje bine construite, si o nostalgie dupa un oras in care n-am fost niciodata inca. Iata bilantul. A si, desigur, coji de fistic prin casa si mult humus in frigider.
- "By the fifth day of her stay, Armanoush had discovered the morning routine of the Kazanci konak. Every weekday the breakfast was laid out as early as six, and stayed on the table until nine thirty. During that time, the samovar continously boiled and a new pot of tea was made every hour."
- "It is almost dawn , a short step away from that uncanny threshold between nightime and daylight. It is the only time in which it is still possible to find solace in dreams and yet too late to build them anew."
- "To the one in the skies, this city must look like a scintillating pattern of speckless glows in all directions, like a firecracker going off amid darkness."
- "The Modernists tell us to move forward, but we have no faith in their idea of progress. The Traditionalists tell us to move backward, but we do not want to return to their ideal order either."
- "My friend, wake up, there is no together anymore. Once a pomegranate breaks and all its seeds scatter, in different directions, you cannot put it back together."
